1.

Bot

9.

Jaret

17.

Flanc

2.

Stop

10.

Tars

18.

Regiunea fesei

3.

Occiput

11.

Degete

19.

Regiunea gambei

4.

Obraz

12.

Cot

20.

Genunchi (Rotula)

5.

Salbă

13.

Antebraţ

21.

Coadă

6.

Gât

14.

Stern

22.

Metacarp (Chişiţă)

7.

Greabăn

15.

Spata (Scapula)

23.

Piept

8.

Şale

16.

Coaste

24.

Umăr

Interpretarea Standardului

În interpretarea standardului trebuie să tinem cont în permanenţă de scopul pentru care a fost creată acestă rasă: pentru a însoţi paznicii de vânătoare şi a-i apăra, de a urmări braconierii în pădure, pe distanţe lungi şi pe teren greu, de a-i reţine fără a-i molesta şi de a fi capabil de a acţiona pe orice fel de vreme.

ASPECT GENERAL : Bullmastifful nu trebuie să semene cu un mastiff mai mic, nici cu un bulldog (englez sau american) supradimensionat. Aspectul dorit este acela al unui câine de talie mare, cu osatură puternică, musculos şi cu un cap pătratic de dimensiune considerabilă. Trebuie să fie lat în front, cu o cuşca toracică voluminoasă, un tren posterior puternic şi bine angulat, atletic şi în formă fizică bună. Trebuie să ofere o impresie generală de caine echilibrat, fară exagerări. Mai mult, trebuie să se vadă în el o scânteie, să aibă dorinţa de face pe plac stapânului şi entuziasmul de a lucra. Un câine apatic, fără dorinţă de viată şi fără entuziasm nu este de dorit, oricât de bine ar arăta în rest.

COMPORTAMENT / TEMPERAMENT : Standardul precizează: Puternic; rezistent, activ şi demn de încredere. Mândru, alert şi credincios. Importanţa lui ‘demn de încredere' nu poate fi suficient subliniată. Bullmastifful trebuie să fie ascultător, adaptabil, un câine pe care te poţi baza în orice împrejurare, cu un temperament stabil, niciodată schimbător. El îşi apără din instinct familia, dar fără a deveni feroce sau de nestăpânit; deosebeşte cu uşurinţă prietenii de duşmani, recunoaşte situaţiile critice şi răspunde imediat la ele, dar niciodată cu o forţă disproporţionată.

‘Puternic, rezistent şi activ' merg împreună şi se referă la un câine sănatos la corp şi minte, în formă fizică bună, musculos si întotdeauna gata de muncă sau de joacă. Bullmastifful este un câine utilitar capabil să lucreze în orice vreme, fie cald sau frig, soare sau ploaie; însă, căldura excesivă nu îi convine.

Bullmastifful este în primul rând un câine de apărare, nu de pază. Asta înseamnă ca îsi apără din instinct stăpânul si familia, dar lăsat singur in curte poate păzi sau nu, după temperamentul fiecăruia. însă, majoritatea bullmastiffilor au instinct territorial şi de aceea execută foarte bine şi pază, în special pe timp de noapte când sunt probabil neîntrecuţi de vreo altă rasă. Totuşi un bullmastiff, ca toţi molossoizii, are nevoie de contact cu stapânul şi cu familia sa.

Sunt considerate defecte: câine apatic, fără dorinţă de viată şi entuziasm, vizibil deranjat de vremea proastă, fricos, agresiv sau de nestăpânit de către stăpânul său.

După părerea nostră defectele de temperament trebuie considerate defecte grave.

CAPUL

REGIUNEA CRANIANĂ :

Craniul: Trebuie precizat ca bullmastifful nu se încadrează in grupa câinilor brachicefalici, nici dolicocefalici ci in grupa intermediară a cainilor mezocefalici. Bullmastifful nu este o rasă cu bot scurt şi faţă plată şi nici nu trebuie să devină, de aceea este important să se menţină raportul de 1:3 precizat în standard. Un raport mai mic decât acesta ar duce bullmastifful în grupa câinilor brachicefalici şi ar genera probleme ale boltei palatine şi nici nu i-ar permite să respire bine când face priză, diminuând astfel capacitatea de lucru.

Craniul bullmastiffului trebuie sa fie pătratic privit din orice unghi. Vârful craniului trebuie să fie plat fără denivelări, deci fără silon frontal în formă de V.

Stopul: Stopul trebuie să fie pronunţat formând aproape un unghi drept între bot şi faţă. Un stop cu un unghi mai mare (deci mai puţin pronunţat) trebuie penalizat.

Stop incorect

REGIUNEA FACIALĂ:

Botul: Botul trebuie să fie lat sub ochi şi să aibă o lăţime aproape constantă până la trufă. Privită din profil, linia superioară a botului trebuie sa fie paralelă cu linia superioară a craniului,. Este foarte important ca botul să fie proporţionat  cu craniul; boturile ascuţite sau cele cu pantă ascendentă sau descendentă trebuie penalizate.

Mandibula trebuie să aibă o lăţime constantă - nu trebuie să prezinte acea curbură tipică pentru Bulldog sau Boxer. Dacă prognatismul este accentuat atunci, văzută din profil, mandibula va depăşi linia nasului – acest lucru contravine clar imaginii pătratice cerute de standard.

Buzele: Buzele nu trebuie să atârne sub nivelul mandibulei – acest lucru ar crea impresia unui cap umed, bălos. Bullmastifful trebuie să ofere o impresia de curat.

Ochii: Ochii trebuie să fie de culoare închisă sau de culoarea alunei (căprui). Alte culori se consideră defecte şi severitatea penalizării este la discreţia arbitrului. Standardul prevede ca ochii trebuie să fie de dimensiune medie, dar acest lucru trebuie luat in calcul în raport cu capul. Nu se specifică forma ochiului, dar în general se consideră ca forma alunei este cea corectă. Ochii rotunzi şi/sau exoftalmici nu dau o expresie corectă bullmastiffului.

Urechile: Standardul cere ca urechile să fie in forma de V sau pliate pe spate. Forma urechilor este importantă pentru că ele pot accentua sau, dimpotrivă, pot strica un cap bun. Purtate corect, urechile pot echilibra un cap un pic îngust, accetuând lăţimea sa; purtate prost, urechile pot crea o imagine de cap îngust unui cap bun.

Urechile în formă de V trebuie să fie inserate sus, marginea superioară a urechii fiind pe aceiaşi linie cu marginea superioară a craniului. Deşi urechile purtate perpendicular pe cap tind să accentueze aspectul pătratic al capului, urechile pliate pe cap sunt perfect corecte şi câinele nu trebuie penalizat pentru asta. Urechile trebuie să fie mici şi să aibă o culoare mai închisă decît corpul, dar nu neapărat negre. Urechile trandafir, semi-trandafir sau purtate depărtat de cap sunt defecte şi trebuie penalizate.

Maxilare/Dinţi:  Standardul specifică: muşcătură în cleşte; un uşor prognatism inferior este admis, dar nu este dorit. Asta ar înseamna ca incisivii superiori şi inferiori trebuie să se atingă vârf la vârf, dar acest lucru ar duce la o construcţie slabă a gurii (la o priză slabă). În practică se preferă o muşcătură în foarfecă inversă, care oferă o priză mult mai puternică.

Standardul admite un uşor prognatism inferior – în general se consideră a fi sub 6,5 mm, dar trebuie avut în vedere să nu se strice aspectul pătratic al capului şi linia botului.

Deoarece bullmastifful provine din 40% bulldog şi 60% mastiff, ambele rase cu prognatism inferior, mulţi arbitrii preferă şi în cazul bullmastiffului formularea din standardul mastiffului: „muşcătura in cleşte sau prognatism inferior, dar niciodată atât de mare încât dinţii să fie vizibili când gura este închisă”. Pâna la urmă, atât timp cât aspectul general al botului este bun, problema prognatismului rămâne la latitudinea arbitrului.

GÂTUL:

Un gât de lungime moderată, dar bine arcuit, nu numai că arată elegant dar este şi foarte eficient. Lungimea aparentă a gâtului depinde considerabil de poziţia umerilor; muşchii umărului sunt de legaţi pe de o parte de atlas şi de vertebrele axiale de pe creasta gâtului, iar în cealaltă parte de partea superioară a membrelor anterioare. Ligamentul cervical oferă o bază stabilă pentru conectarea muşchilor folosiţi în mişcarea membrelor anterioare. Acest lucru sugerează că un gât cu musculatură bine dezvoltată oferă un control mai bun al mişcării; un gât scurt reduce lungimea muşchilor, iar acest lucru duce la pas mai scurt. Gâtul scurt trebuie evitat cu orice preţ; în mod constant, se observă ca un gât scurt este asociat cu o lipsă de echilibru şi cu unghiuri  incorecte între umeri, gât şi cap. În general, se observă că în mişcare un câine cu gât scurt tinde să coboare capul mult sub linia superioară a spatelui şi să ridice mult fundul, pentru a contrabalasa unghiurile incorecte între umeri şi trenul anterior.

CORPUL

Bullmastifful trebuie să aibă coastele bine arcuite, dar nu în forma de butoi, iar cosul pieptului trebuie să coboare cel puţin până la cot.

Spatele trebuie să fie scurt şi drept - linia superioară paralelă cu solul. Unii arbitri şi crescători preferă un spate mai lung la femele, deoarece se presupune că uşureză gestaţia.

Şalele trebuie să fie late şi musculoase, avand o adâncime medie a flancurilor; şalele slabe sau înguste reprezintă un defect. Un bullmastiff cu şale slabe, dar cu o cuşcă toracică bine dezvoltată ar avea, privit de sus, o formă de pară, total nedorită

Spate incorect:
spinare înşeuată

Spate incorect :
spinare de crap

MEMBRE

TRENUL ANTERIOR

Privite din faţă sau din profil, membrele anterioare trebuie să fie drepte, cu osatură solidă şi cu coatele apropiate de corp. Distanţa de la sol până la cot trebuie să fie egală cu distanţa de la cot până la marginea superioară a umărului (cel mai înalt punct al scapulei). Membrele anterioare scurte strică înfăţişarea echilibrată a bullmastiffului şi reprezintă un defect.

O atenţie deosebită trebuie acordată scapulei, deoarece dorinţa de a obţine un câine cu un front cât mai lat şi cu picioarele drepte poate duce la o scapulă poziţionată prea aproape de verticală. Totodată, se observă destul de des că un bullmastiff care are o distanţă prea mare între labele anterioare (un front prea lat), are şi labele răsucite spre exterior, de obicei de la metacarp.

Unghiul format de scapulă cu linia orizontală este în mod ideal de 50 grade, iar unghiul format de scapula cu humerusul este în mod ideal de 100 grade. Pentru a avea un aspect armonios, vârful scapulei trebuie să fie la nivelul şirei spinării, dar nu mai sus de aceasta. O angulaţie corectă a umărului conduce la o purtare corectă a capului

TRENUL POSTERIOR

Pentru a menţine caracteristicile de câine utilitar, capabil să lucreze pe orice teren, este esenţială o angulaţie bună a trenului posterior. Deoarece bullmastifful este un câine cu spate scurt, unghiul ideal între pelvis şi orizontală trebuie sa fie între 25 si 30 de grade. Un unghi mai mare generează un tren posterior supraangulat, iar un unghi mai mic determina o încheietură a genunchiului prea dreaptă.

Un posterior supraangulat apare de obicei când tibia şi fibula sunt prea lungi comparativ cu femurul. Acest lucru poate duce la o mişcare slabă - de exemplu ‘mers de crab': corpul câinelui se deplasează sub un unghi faţă de direcţia de deplasare, deoarece trenul posterior este deplasat lateral astfel încât mişcarea membrelor posterioare să nu interfereze cu cea a membrelor anterioare. (Aici se impune atenţie, deoarece şi poziţionarea incorectă a handlerului poate genera acest efect).

Jaretul trebuie să fie poziţionat destul de jos şi moderat angulat; privit din spate trebuie să fie perpendicular pe sol.

LABE

Ghearele reprezintă un bun indiciu: un câine care are labe corecte va avea ghearele scurte deoarece le toceşte în mers. Ghearele lungi indică un mod de a călca incorect,  care se poate datora unei probleme medicale sau unei lipse de exerciţiu fizic. Câinii supraponderali au un pas apăsat care poate determina labe deschise.

COADA

Coada este inserată sus, puternică şi groasă la rădacină, subţiindu-se spre vârf. Vârful cozii ajunge pina la jareţi. În mişcare, coada se ridică, dar nu trebuie să depaşească linia spatelui.

CULOAREA

Standardul este clar în privinţa culorii: se acceptă orice nuanţă de tigrat, galben-roşcat sau roşu iar culorile trebuie sa fie pure şi clare. Însă, în ultimul timp au apărut bullmastiffi la care culoarea nu mai este “pură şi clară”, de exemplu – apar câini roşcaţi care pe partea inferioară (de la jumătatea coastelor în jos spre burtă) sunt mai deschişi la culoare sau câini bej la care partea inferioară este aproape albă. Acest lucru reprezintă un defect şi trebuie penalizat.

Standardul mai specifică: masca neagră pe bot este esenţială, nuanţându-se spre ochi, cu marcaje întunecate în jurul ochilor dând expresie acestora. Acest lucru înseamnă că în zona dintre bot şi marcajele din jurul ochilor trebuie să se poată vedea mici zone în culoarea de bază a câinelui.

O mică pată albă pe piept este permisă, dar nu e dorită; pata nu trebuie să depăşească 3 cm.

ALURA / MIŞCARE

În mişcare, labele din faţă trebuie să fie aproape paralele şi pe măsură ce creşte viteza de deplasare, ele trebuie să se apropie uşor de linia mediană. Nu este de dorit ca labele să se apropie atât de mult încît să lase un singur şir de urme sau, mai rău, să se incrucişeze în mers. De asemenea, coatele ieşite în afară se consideră defect.

În mişcare, capul nu trebuie purtat mai jos de linia spatelui; pentru un bun echilibru este de dorit să fie purtat cât mai ridicat.

Picioarele din spate trebuie şi ele să se mişte aproape paralel şi nu trebuie să fie prea apropiate sau să se încrucişeze. Jareţii trebuie să fie fermi şi drepţi şi să nu manifeste mişcare pe laterală.

Privind câinele din profil, trebuie să se vadă o bună extensie a labelor din faţă. Articulaţiile genunchiului şi jaretului trebuie să se flexeze suficient astfel încât labele din spate să calce aproximativ pe linie cu centrul corpului.